ALESUL

Introducere


            Acum doisprezece ani, în Washington America, s-a născut un copilaș pe nume Michael Smith. Un băiat atât de frumos încât parcă toate stelele se închinau în fața sa.
            Părinții săi Mary Smith  și Tyler Smith, erau extraordinar de fericiți știind că au primul lor copil. Erau pe punctul de a spune întregii Americi despre copilul lor. Toate rudele la fel ca și părinții, nu mai știau ce să facă de bucurie: țipau, săreau și petreceau.
            Dar singurul lucru ciudat era că băiețelul dădea niște semne ca și cum ar fi special. Când mama se juca cu el, Mike dădea din cap în semn afirmativ sau negativ.
            Părinții lui ignorau aceste semne crezând că e firesc.
            La șase luni după naștere Mike spunea ”Mama”, ”Tata”, ”Apa” și ”Papa”, iar la patru ani, spunea lucruri neobișnuite cum ar fi cardiolog sau dădea sfaturi copiilor mai mari ca el, îndemnându-i să nu se uite mult la televizor și la calculator căci li se vor strica ochii și vor avea migrene oribil de dureroase. La șase ani vorbea fluent chineza, apoi la nouă ani și jumătate s-a făcut cardiolog. Toată lumea din jurul lui era uimită de abilitățile ce le avea. Putea muta lucruri din loc cu ajutorul telekineziei.
            Doar apoi Mary și Tyler și-au dat seama că ceea ce putea face copilul lor nu era firesc, deoarece nimeni nu putea face ce face el.
            Acum Mike e mare; are doisprezece ani și studiază la scoala elementară George Washington. Trăiește la marginea orașului împreună cu părinții lui.

Un Oraș Zburător

Capitolul I

Orașul

        

Totul a început într-o zi de toamnă în noiembrie 1899 când liniştea domnea în oraşul New York din America. Caii trăgeau trăsurile după ei, toată lumea era elegantă. Oamenii mergeau pe străzi foarte grăbiţi, ei se temeau de un singur lucru: de terorişti.

         Teroriştii mişunau prin toate părţile, toate cotloanele, toate aleile. Wiliam McKinlley, preşedintele acelor vremuri nu putea să-i liniştească. Toţi înarmaţi cu revolvere, terorizau, ba mai mult, ucideau. Poliţiştii nu reuşeau să-i prindă nici într-un fel, făceau fapta şi scăpau basma curată, toţi erau nemiloşi si cruzi.

         Însă doar un poliţist îşi făcea treaba ca lumea şi acela era John Stanley. Reuşea să-i prindă, pentru că avea multă ambiţie, curaj, dar şi o memorie bună. Colegii erau invidioşi pe John fiindcă îşi făcea treaba mai bine decât ceilalţi.

         În acea zi, Stanley îşi termină treaba şi plecă spre casă. Acolo se întâlni cu Sarra, soţia lui si cu Darwin, copilul lor. Erau o familie fericită, nu duceau lipsă de nimic. Sarra era secretară la primăria din New York, locuiau într-o casă frumoasă la marginea oraşului, într-o zonă liniştită, ferită de primejdii...sau, cel puţin aşa credeau ei.

         S-a făcut seară, toţi se pregăteau să mergă la plimbare, oraşul pe timp de noapte arăta ca un basm. Toată familia era fericită, când deodată Sarra ţipă: cineva îi furase geanta.

         - Sarra, ia-l pe Darwin şi plecaţi acasă! Eu mă duc după hoţ.

         - Bine, spuse Sarra înfricoşată. Să ai grijă de tine!

         Pungaşul o luă pe o alee, John porni în urmărirea lui, apoi apucă mâna hoţului şi îl trânti pe jos. Soţul recuperă geanta, iar pe om îl lăsă în pace. După câteva ore, John a ajuns acasă pufăind.

-         Îţi mulţumesc, John! spuse Sarra. Eşti eroul meu!

-         Orice pentru tine, dragă. Orice!

-         Darwin s-a speriat puţin. Nu ştia ce vrei să faci tu.

-         Nu e nimic, acum este liniştit.

Toţi au adormit cufundaţi într-un somn adânc. Darwin a adormit cu ursuleşul său de pluş, Puffy.

Pe la miezul nopţii se auziră nişte paşi. John îi spuse Sarrei că aude zgomote, Sarra le auzea şi ea. Totul se petrecea în sufragerie. John coborî la parter cu o bâtă. Sarra, speriată, se dusese către camera lui Darwin şi îi puse mâinile la urechi ca să nu audă ce se întâmplă. Soţul se strecură prin sufragerie şi văzu un om cu cagulă pe faţă. Acesta punea bibelouri într-un sac mare. Stanley îi dădu tâlharului cu bâta după cap, hoţul,  speriat, atacă şi el, îi dede un pumn lui John, dar acesta îl  respinse, trăgându-i un picior în stomac hoţului.

-         Bine, bine! Voi pleca de aici, zise făptaşul renunţând, dar nu mă omorî! Ia-mi banii, tot ce vrei.

-         Nu vreau nimic de la tine, doar să ştiu cine eşti.

-         Vei afla!

Apoi şi-a dat jos cagula, era Henry, colegul lui de la secţie.

-         Henry !? Chiar tu?! De ce ai făcut asta? zise John uimit de descoperirea făcută.

-         Eşti cel mai bun din secţie. Tu eşti cel mai lăudat de şefu`, tot timpul...

-         Şi de asta vrei să mă jefuieşti? Pleacă de aici tâlharule, sau te arestez!

-         Voi pleca şi îţi promit că niciodată nu voi mai pune piciorul în casa ta.

John urcă şi îi spuse Sarrei că totul este în regulă.

-         Adormi la loc şi încearcă să te linişteşti, John! spuse Sarra.

-         Asa voi face. Sper că Darwin nu a auzit nimic.

-         Absolut nimic!

Apoi, privind pe geam, îl observă pe Henry cum fugea în întunericul nopţii.